Psalmii 30

O cântare de laudă în vremuri de necazuri

Psalm 30 este o cântare de laudă care recunoaște fidelitatea lui Dumnezeu și eliberarea din diverse încercări. Psalmistul reflectează asupra momentelor în care a strigat către Dumnezeu în necaz și a simțit că era pe moarte, dar Dumnezeu i-a auzit strigările și l-a vindecat. Psalmistul încurajează pe alții să mulțumească lui Dumnezeu și le amintește că mânia Sa este doar temporară, în timp ce favoarea Sa durează o viață întreagă.

1(Un psalm. O cîntare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalţ, Doamne, căci m'ai ridicat, şi n'ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.

2Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m'ai vindecat.

3Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, Tu m'ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă.

4Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt!

5Căci mînia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia.

6Cînd îmi mergea bine, ziceam: ,,Nu mă voi clătina niciodată!``

7Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezasei pe un munte tare... dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m'am turburat.

8Doamne, eu am strigat către tine, şi m'am rugat Domnului, zicînd:

9,,Ce vei cîştiga dacă-mi verşi sîngele, şi mă pogori în groapă? Poate să Te laude ţărîna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?

10Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!`` -

11Şi mi-ai prefăcut tînguirile în veselie, mi-ai deslegat sacul de jale, şi m'ai încins cu bucurie,

12pentruca inima mea să-Ţi cînte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!