Psalmii 130
Un strigăt din adâncuri
Psalmul 130 este o expresie profundă a plângerii, speranței și încrederii, inspirată de conștiința profundă a israeliților în legătură cu păcatul lor și mila lui Dumnezeu. Psalmistul strigă către Domnul din adâncurile disperării, recunoscând propria vinovăție și dorind iertarea. Totuși, el afirmă și încrederea sa în dragostea neînduplecată a lui Dumnezeu și în răscumpărare, așteptându-și mântuirea cu răbdare și credință.
1(O cîntare a treptelor.) Din fundul adîncului, Te chem, Doamne!
2Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
3Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?
4Dar la Tine este iertare, ca să fii temut.
5Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.
6Sufletul meu aşteaptă pe Domnul, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa.
7Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare!
8El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui.