Pilde 21
Căutând Înțelepciunea și Dreptatea
Capitolul 21 din Proverbe subliniază importanța căutării înțelepciunii și dreptății în viețile noastre zilnice. Discută diverse subiecte precum consecințele răutății, importanța sârguinței și muncii asidue, căutarea dreptății și evitarea lenei, controlul vorbirii noastre și smerenia. Capitolul evidențiază de asemenea suveranitatea lui Dumnezeu și importanța de a avea încredere în El.
1Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea. -
2Omul socoteşte că toate căile lui sînt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. -
3A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decît jertfele. -
4Privirile trufaşe şi inima îngîmfată, această candelă a celor răi, nu este decît păcat. -
5Planurile omului harnic nu duc de cît la belşug, dar celce lucrează cu grabă n'ajunge de cît la lipsă. -
6Comorile cîştigate cu o limbă mincinoasă sînt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. -
7Silnicia celor răi îi mătură, pentrucă nu vor să facă ce este drept. -
8Cel vinovat merge pe căi sucite, dar cel nevinovat face ce este bine.
9Mai bine să locuieşti într'un colţ pe acoperiş, decît cu o nevastă gîlcevitoare într'o casă mare. -
10Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n'are nici o trecere înaintea lui. -
11Cînd este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept: şi cînd se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa. -
12Cel neprihănit se uită la casa celui rău, şi vede ce repede sînt aruncaţi cei răi în nenorocire. -
13Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, cînd va striga. -
14Un dar făcut în taină potoleşte mînia, şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mînie. -
15Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru ceice fac răul este o groază. -
16Omul care se abate dela calea înţelepciunii, se va odihni în adunarea celor morţi. -
17Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte. -
18Cel rău slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel neprihănit, şi cel stricat, pentru oamenii fără prihană. -
19Mai bine să locuieşti într'un pămînt pustiu, de cît cu o nevastă gîlcevitoare şi supărăcioasă. -
20Comori de preţ şi untdedelemn sînt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte. -
21Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă. -
22Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor, şi doboară puterea în care se încredeau. -
23Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri. -
24Cel mîndru şi trufaş se cheamă batjocoritor: el lucrează cu aprinderea îngîmfării.
25Poftele leneşului îl omoară, pentrucă nu vrea să lucreze cu mînile. -
26Toată ziua o duce numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgîrcenie. -
27Jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului, cu cît mai mult cînd o aduc cu gînduri nelegiuite. -
28Martorul mincinos va pieri, dar omul care ascultă bine va vorbi totdeauna cu izbîndă. -
29Cel rău ia o înfăţişare neruşinată, dar omul fără prihană îşi îmbunătăţeşte calea. -
30Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n'ajută împotriva Domnului. -
31Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului. -